Ii trimit mesaj. Sa vorbim. Sa ne revedem... după 3 luni. Ma suna si ma cheama la ea, sa nu astept pana se pregateste. Intru in camera, ne sarutam pe obraz ca vechi cunostinte si ne imbratisam. Dar imbratisarea nu vrea sa se mai termine... niciunul din noi nu vrea să se retraga. Si totusi, dupa secunde ce par minute... ne intrebm daca suntem bine... si incepem sa facem schimb de informatii, sa umplem golul dintre noi. Ii privesc ochii... dar nu ii mai cunosc. Unde sunt ochii cei de odinioara, care scanteiau, cei plini de viata? Si, intreband-o ce are, mi se destainuie... este cu moralul la pamant. O ascult, incerc sa ii transmit mesaje cat mai potrivite, incurajari, lucruri şi intamplari care pe mine m-au ajutat...Ok, plecam de la ea, in cele din urma… „Incotro?” o întreb… nehotarata, decid ca ne-ar prinde bine o plimbare brat la brat, fara un traseul definit. De fapt, traseul este familiar, mai fusese parcurs cu ceva timp in urma. Mergem agale, ne potrivim pasii. O indemn sa-mi povesteasca... orice lucrusor, orice traire, orice... incerc sa indrept discutia spre subiecte placute ei si reusesc, pentru moment, sa o fac sa zambeasca, sa se detaseze...
Ajungem inapoi, la ea... revine si ea la starea initiala. Ce sa facem? Ne spunem „La revedere” sau mai stam de vorba? Ea nu vrea, nici eu. Ne asezam pe o bancuta, ea isi pune capul in poala mea si...mai schimbăm o vorba, ii mai repet cum trebuie sa gandeasca pe viitor pentru a trece peste momentele grele… in tot acest timp, o sarut pe frunte, ii mangai obrazul, ochii, buzele… se lasa prada... inchide ochii si se rasfata... un gand razlet îmi spune ca, daca as vrea, as putea s-o sarut si nu m-ar refuza... si surad usor. Intrebandu-ma, ii spun de gandul meu „marsav” si imi confirma, dand vina pe momentul de slabiciune prin care trece…
Simtind ca se apropie clipa inevitabilei despărtiri, ma decid să incerc sa o conving, o dată-n plus, sa vina la mine, sa petrecem noaptea impreuna. Raspunsul, ca de obicei, este categoricul NU. Si începem discutia in contradictoriu, desfintindu-i fiecare argument … pana cand, la un moment dat, aud un DA clar si raspicat din gura ei, incat nici mie nu imi vine sa cred. O pun să repete, ca să fiu sigur… „Da, vreau! Ce atata frica? Hai s-o facem!” si pornim.
Pe drum apare o stanjeneala intre noi… fiecare temandu-se pentru lucruri total diferite, sechele din trecut. Ne intrebam reciproc la ce ne gandim... amandoi suntem tematori, dar din diferite motive. Totusi, decide sa gandească pozitiv:
Ajungem... deschid usa, o invit inauntru si astept reactia ei...sare in pat, ghemuita. Ma asez langa ea, o mangai, o intreb dacă este ok... incet, incet se linisteste.
Ne schimbăm în pijamale,ne suim in varful patului, imi fac curaj si o sarut pe gat... tresare, dar nu se sperie...ii caut buzele si, in sfarsit, acestea se intalnesc intr-un sarut lung, patimas. Ma opresc, speriat de gandul ca a doua zi va disparea si voi tanji dupa ea din nou si daca voi incerca sa ma apropii de ea, ma voi lovi de scutul pe care si l-a construit special pentru mine.Ne privim prelung, simtim dorinta din trupul celuilalt, dar ne e frica sa facem ceva. Suntem amandoi confuzi, nu stim cum sa ne comportam. Incerc sa o privesc cu detasare, sa ii ofer linistea de care are nevoie, sa o detensionez, sa ma detensionez, sa o protejez cum doar eu stiu. Imi face placere sa fiu iar protector. Sarim pragul si ne sarutam minute in sir, ne harjonim, radem, ne mangaiem, ne oprim... o data, de doua ori, de trei ori... pană decidem ca este vremea sa dormim... si, ca in vremurile bune, o Imbratisez! Stiind regula, isi lipeste trupul de al meu. si adormim... sau incercam. Adorm cu grija... sunt agitat... nu vreau sa o pierd, vreau sa o simt permanent.
Astept sa sune telefonul... sau nu? Vreau sa nu se mai termine noaptea asta. Si totusi... suna... e 7.30.
Da, suna telefonul... si deschid ochii... Ce-a fost asta? UN VIS??? Nuuuuuuu! De ce?
Sunt iar singur, plin de sudori... Vreau inapoi in vis, sa mai dureze macar cateva minute... ca sa ma trezesc, sa o pot saruta usor pe frunte, sa ii spun cat e de frumoasa, ca o iubesc...
Mda... începe o noua zi, merg mai departe. O lacrima vrea sa alunece... dar o opresc! Asta e realitatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu