America te invaţă....

        Zilele trecute s-au implinit 3 ani de când am ales să fac pasul ăsta...să las în urmă tot ce îmi era cunoscut şi să aleg necunoscutul...sa las locuri, oameni si obiceiuri,  pentru "americăndrim"...dupa 3 ani insă, am invatat nişte chestii, şi bune şi rele, despre "tarâmul oportunităţilor". Ce te invata America:

- Să te bucuri de fiecare clipă liberă. Ce înseamnă să muncești cu adevărat, până la 13-16 ore pe zi. Iar faptul că reziști atâtea ore se datorează oamenilor din jurul tău, care îți demonstrează că munca înseamnă și distracție. Până nu muncești, nu realizezi ce înseamnă o zi liberă. O zi în care nu sună alarma de la telefon...

- să spui NU lucrurilor care nu se aliniază cu ceea ce eşti tu şi cu direcţia spre care vrei să te indrepţi pe viitor. Dacă de obicei unele lucruri sunt usor de spus şi greu de facut, mie mi se pare că atunci când vine vorba de spus NU, este exact invers. NU este foarte greu de spus şi mai uşor uneori de făcut...

- să zâmbesti mai mult. Da, știu, mulți zic că sunt superficiali și că nu o fac din suflet, ci mai degrabă automat. Fals, sau nu, prefer să văd oamenii din jurul meu că abordează viața și problemele cu zâmbetul pe buze și nu cu acreală și scârbă;

- progresul tău ca om este direct proportional cu valoarea oamenilor care te inconjoară zilnic. Adică fă-ti curăţenie in jur daca vrei să dai inainte;

- este absolut OK sa fii tu insăţi, sau oricine vrei tu să fi. Chiar si Batman poţi fi, daca insişti un pic...

- orice lucru care ţi se oferă (crezi tu că pe gratis)are ataşată o etichetă cu un preţ pe care îl plăteşti mai devreme sau mai târziu;

- e uşor să iţi cumperi ce vrei, casă, masina, etc. Dar apoi sufletul tău aparţine guvernului american în totalitate;

- cei 7 ani de acasā, sau "common sense" este cel mai bun bagaj pe care îl poţi avea cu tine, inveţi să-i apreciezi când vezi diversitatea lumii din jurul tău.

- să "take it easy"... concept necunoscut in randul românilor, mai ales. Rar am văzut americani agitați care să alerge dintr-o parte în alta fără să știe ce să facă, înebuniți de problemele cotidiene. Nu se streseaza nimeni pentru nimic, dimpotriva, cele mai bune decizii se iau intr-o calmitate enervantă;

- să nu te mai plangi pentru toate rahaturile, oricum nimanui nu îi pasă;

- dacă vrei ceva, trebuie să muncesti. când nu mai poţi, trebuie să munceşti şi mai mult. Iar când chiar ţi se pare că esti nedreptăţit/ă, să iti iei al doilea job;

- ce inseamna toleranţa. Nimeni nu judecă pe nimeni(cu exceptia conaţionalilor mei care mai uită de unde au plecat, cateodată) pentru ţinută, accent sau etnie;

- trebuie sa apreciezi ce ai şi sa nu te concentrezi pe ceea ce iţi lipseste. Daca vrei sa ai mai mult, mai ia-ţi un job;

- sa fi "open-minded". Adică deschis la discuţii de orice fel, la provocări, să mai asculti şi pe alţii chiar dacă punctul lor de vedere nu coincide cu al tău;

- că vara e prea scurtă ca să ai regrete(cel putin in Michigan).Sari cu parașuta, fă un selfie cu străinii, oprește un motociclist pe stradă și urcă-te cu el pe motor, bea cel mai scump cocktail, dansează până în zori, chiar dacă în mai puțin de trei ore trebuie să fii la muncă. Fă ceva ce nu ai mai făcut niciodată. Nu mai spune nu ocaziilor care îți apar în cale: nu știi dacă o să mai ai șansa asta și a doua oară. E greu să trăiești mai târziu cu sentimentul ce ar fi fost dacă…?


Niciun comentariu: