Am obosit...

Sunt obosit. Nu pentru că nu mă odihnesc bine și nici pentru că muncesc prea mult. 

Mă obosește faptul că e multă agitație în jur. 
Mă obosește că toată lumea se grăbește undeva, că se claxonează și se ridică tonul. 
Mă obosește să văd atât de multe priviri urâcioase. 
Mă obosesc cei care vor cu tot dinadinsul să iasă în evidență și fac multă zarvă stricând armonia din jur. 
Mă obosește să aud mereu și pretutindeni aceeași muzică comercială extrem de agasantă. 
Mă obosește să asist la toate văicărelile patetice și nejustificate ale celor care se plâng neîncetat. Și mă obosește tristețea apăsătoare a celor care nu se plâng deloc... 
Mă obosesc cei cu vocație de victimă, moraliștii, perfecții închipuiți și cei care cred că le știu pe toate.
Mă obosesc "prieteniile" pasagere, născute prea repede din interes și terminate la fel de repede atunci când nu mai există oportunități.

Mă obosesc flecăreala inutilă și bârfa. 
Mă obosește curiozitatea acelora care scormonesc în viața altora. 
Mă obosește ipocrizia celor care vor cu disperare să fie acceptați și aprobați. 
Mă obosește faptul că lumea așteaptă să îmi controlez fiecare privire și fiecare cuvânt. 
Mă obosesc orgoliul și vanitatea unora. Mă obosesc frustrații, neciopliții și nervoșii. 
Mă obosește trufia cu care unii privesc de sus, doar pentru că au reușit să realizeze ceva. 
Mă obosesc ambițiile de copii săraci ale unora, care se agită să iasă în evidență cu lucrurile lor.

Mă obosește să trag de unii care refuză binele. 
Mă obosește toată încărcătura negativă din jur.

Mă obosește faptul că fiecare vrea ceva de la mine, că fiecare se crede o prioritate.
Mă obosește faptul că trebuie tot timpul să mă justific în fața celor care se pun pe primul loc și care ridică tot felul de pretenții absurde.

Mă obosește să fac numai ce trebuie și să trăiesc atât de puțin…