Senzatia de bine....

            Deoarece majoritatea cititorilor mei sunt persoane de sex feminin,si pentru ca o buna parte din ele ar avea de zis cate ceva,imi face placere sa accept din partea lor cate un subiect pentru postarile mele.Insa una din aceste persoane mi-a oferit zilele aceastea mai mult decat un subiect: intreaga ei gandire in privinta acestuia.

             "De cateva zile stau si tot analizez singuratatea...daca e buna sau nu...cand e buna si cand nu...Fac parte din categoria femeilor singure si de cele mai multe ori imi da senzatia ca statutul asta mi se potriveste...ies oriunde cand vreau si cu cine vreau; nu sufar niciodata dupa o cearta cu iubitul si nici nu stau sa analizez fiecare gest sa imi dau seama daca ceea ce a spus este si ceea ce a gandit, nu strang decat hainele mele aruncate prin casa, nu gatesc decat pentru mine, nu spal decat pentru mine si tot asa; pot vorbi cu cine vreau, pot sa ajung acasa atunci cand ajung fara sa imi fac probleme legate de discutiile interminabile cu partenereul ... e bine asa... toate femeile singure se incurajeaza cu astfel de explicatii banale. Ajungem sa ne mintim singure si sa ne simtim bine cu propria minciuna.... ce ne facem atunci cand, intr-o zi, printr-o intamplare, reallizam ca singuratatea ne copleseste, realizam ca avem nevoie de cineva langa noi, ca vrem sa fim provocate emotional, ca vrem sa ajungem acasa si sa gasim totusi pe cineva care sa ne intrebe cum a fost la munca, sa ne spuna noapte buna si sa ne tina in brate atunci cand adormim....

             Am constatat zilele acestea ca singuratatea = depresie...M-am mintit singura si mi-am acoperit inima cu o carapace de broasca testoasa, sa fiu sigura ca nimeni si mai ales EL nu mai patrunde in sufletul meu; mi-am spus ca sentimentele nu au ce cauta in viata mea, mi-am luat toate masurile de precautie...Dupa ce ne-am despartit mi-am ocupat timpul cu orice si imi cream o stare de bine spunandu-mi ca nu sufar, ca sunt fericita si ca e mai bine asa....NU...nu e mai bine asa deloc; m-am asigurat ca nimeni nu imi patrunde in suflet si de fapt, sufletul era deja ocupat...un simplu gest din partea lui si realizezi tristul adevar...te-ai mintit singura! Incepi sa iti aduci aminte de ce bine era cand facea parte din viata ta, incepi sa iti aduci aminte de fluturasii din stomac pe care ii simteai cand erai in prezenta lui...te trezesti ca inima iti bate din ce in ce mai tare si lacrimile ti se preling usor pe obraz...realizezi ca uitarea e cea mai grea..te minti...ii minti pe cei din jurul tau,te ascunzi dar la un moment dat vei realiza ca te-ai mintit inutil si va fi prea tarziu...e un proces lung ce se incheie la timpul lui si niciodata cand vrem noi! Orice incercare de a ne incuia sentimentele adanc este inutila, orice incurajare este inutila...totul este inutil in asemenea privinta...Nu ai cum sa il uiti doar pocnind din degete.Mai ales dupa un anumit timp petrecut impreuna(aici vorbim de ani).

              Femeile incearca sa uite de fostul si cauta distractia in alta parte,dandu-si intalniri,acceptand orice invitatie...din pacate cand ajung acasa constata ca sunt singure si totul a fost doar un bine de moment care le face si mai rau in final...cu fiecare persoana de sex opus intalnita,ies in evidenta calitatile fostului,pe care le cauti in fiecare persoana cu care te intalnesti.Cu toate astea alearga neincetat in cautarea unui substitut: intorc casa pe dos si rearanjeaza totul, muncesc mai dedicate ca niciodata, in ziua libera ies in oras, merg in cluburi si privesc in jurul lor cautand cat mai multe persoane singure doar pentru a se simti bine ca nu sunt doar ele neconsolate, ajung acasa si dorm pana a doua zi cand o iau de la capat...lupta cu ele se termina din pacate la un moment dat! Este revolutia singuratatii: vor tineretea, libertatea si distractia dar ceasul biologic le ticaie din ce in ce mai tare si vor stabilitate si liniste....se zbat intre cele doua si nu stiu ce isi mai doresc!

               Pana la urma cred ca singuratatea e buna uneori... e buna pana la o anumita varsta... dupa se transforma in depresie si incepem sa ne intocmim liste cu interminabilele calitati pe care ar trebui sa le aiba partenerul ideal si constatam ca nici macar nu exista ceea ce ne dorim.Sfatul meu pentru voi,cele care sunteti in postura mea,nu va mintiti singure,nu il inlaturati pe EL decat daca aveti motive bine intemeiate,pentru ca da,e plina lumea de EI,dar cum era cu EL nu va mai fi cu NIMENI..."